Spre marea mea mirare, la cateva ore dupa initierea acestui blog am descoperit ca exista o melodie (probabil dance, habar n-am), intitulata tot Tramvaiul 4. Cantecelul se remarca prin urmatoarele versuri stupide:
Tramvaiul 4...
Refren:
Asta e tramvaiul 4
Se danseaza mambo 4
Asta e tramvaiul 4
Nimeni aici nu-si face patul.
I:Merg pe strada, innebunesc
Simt baietii cum ma privesc
Unul imi face si din ochi
Altul ar vrea sa imi ceara foc.
Toti ma fluiera in cor
Cand in tramvai ma urc usor
Si se imping sa-mi faca loc
Dar eu m-apuc sa dansez cu foc.
Refren:..Asta e tramvaiul 4(x2)
II:Cand din tramvai am coborat
Un stil de dans eu am facut
In graba un telefon am dat
Si-un taxi repede am chemat.
In discoteca m-am oprit
Cu stilul nou ce l-am gasit
Si toata lumea a invatat noul stil:('Tramvaiul 4').
Inghetata de teama unei acuzatii de plagiat penibil, am simtit acuta nevoie de a sari in propria-mi aparare. Sustin sus si tare ca n-am auzit in viata mea de numita Georgia si ca dezaprob vehement, din motive de sanatate si siguranta rutiera, orice fel de dans practicat in interiorul tramvaiului.
Singura explicatie decenta pe care as putea-o gasi, in afara de faptul ca poate frecventam acelasi tramvai, ar fi teza ampla si intortocheata a lui Jung privitoare la inconstientul colectiv. Continuturile acestuia, definite ca arhetipuri, sunt adanc intiparite in fiecare dintre noi si stau la baza unor viziuni comune inexplicabile altfel. Transmise implicit si ereditar, au un caracter universal si reprezinta sursa tuturor emanatiilor culturale si imagistice ale omenirii. De obicei se manifesta in diferite forme, sufera prelucrari metaforice, apar in basme, mituri, legende, etc. Iar in Postmodernia, apar unde te astepti mai putin. Astfel, dincolo de tablia contemporana a Tramvaiului 4 observam intreaga energie a unei imagini primordiale, o incarnare a principiului motoriu sau vehiculul unei transcendente de natura dionisiaca, si in acelasi timp axis mundi, locul unde samanii, bacantele, sau orice alt fel de initiati aleg sa-si desfasoare ritualuri (dansuri, aprinderea de focuri consacrate, fluieratul colectiv), locul unde ascensiunea este posibila si unde reusim cu adevarat a invinge limitele umanului (nimeni nu-si face patul, somnul a fost invins, conditia umana depasita). Revelatia e intr-un final impartasita tuturor, forta motrice a spiritualitatii adunate si insumate propagandu-se la nesfarsit.
In fine, dar cum se pare ca a mea degenerata constiinta a filtrat aceasta intr-un mod sec, prozaic, profan si ingrozitor de utilitarist, imi ramane a ma retrage rusinata, caci sclava a proprie-mi conditii fiind si somnul nevrednicilor dandu-mi tarcoale, mai am doar speranta semnelor din vise si a revelatiilor de maine dimineata, cand ma voi sui iarasi, umil si deloc profetic, in tramvaiul 4. Doar, doar m-oi ilumina.
