Tramvaiul 4

Din categoria “ce se mai poate vedea dimineata pe geamul soios al tramvaiului 4″ apare un misterios personaj, aproape disparut in epoca incalzirii centrale si/sau globale. Mai nou zaresc aproape zilnic, in zona pietei Traian, cate unu-doi cosari, stralucind angelic de sub stratul de funingine. De ce ar fi purtatoare de noroc o astfel de aparitie intunecata, nu se stie. Originea simbolismului este la fel de obscura ca adancurile hornului. Focul a fost insa incarcat de sacralitate dintotdeauna, si e normal a-i molipsi de aceasta pe aparatorii sai. Cu atat mai mult daca e vorba de focul din vatra, simbol al familiei si al prosperitatii. Hornarii elibereaza calea fumului catre vazduh, restaureaza dinamica fireasca a lucrurilor, protejand arderea protejeaza indrect viata si ordinea lumii.

Mai jos, o inregistrare TVR de prin anii ‘60, melodia Hai cosar, cosar in interpretarea regretatului actor Colea Rautu.

The Last Sitting este numele ultimei sedinte foto a lui Marilyn Monroe, spre sfarsitul lui iunie 1962, cu doar 6 saptamani inainte de moartea divei. Fotograful Bern Stern a realizat peste 2500 de fotografii, dintre care o parte au fost vandute catre Vogue. Totalitatea pozelor, incluzand cliseele respinse de actrita, au fost publicate in volum in 1982.

In februarie 2008, acelasi Bern Stern a incercat sa recreeze The Last Sitting pentru New York Magazine, folosind-o ca model pe actrita americana Lindsay Lohan, cu vreo 15 ani mai tanara decat Marilyn la data realizarii primei sedinte foto.

No comment.

Putine figuri feminine ale jazz-ului au mai emanat atata autentica emotie. Billie Holiday, un miracol al geniului muzical in trupul fragil al unei fete cu o copilarie apasatoare, victima de timpuriu a abuzurilor sexuale. Dupa ce, la 15 ani, lucrase o vreme ca prostituata, fiind inclusiv intemnitata pentru o scurta perioada, inceputul anilor ‘30 o surprinde cantand pentru bacsisuri in barurile de noapte ale Harlemului. Aici va fi descoperita de John Hammond, care o va ajuta sa-si faca debutul in 1933. De-a lungul anilor, va lucra cu mari nume din Swing & Big-Band: Benny Goodman, Lester Young, Count Basie, Duke Ellington, Louis Armstrong, Artie Shaw, etc. Interpretarea ei puternica si expresiva o distingea net de celelalte cantarete chiar si atunci cand, dupa trecerea anilor, vocea ei si-a pierdut textura initiala, asprindu-se. Fragilitatea-i fizica, alaturata pasiunii de a trai si de a trai cantand au devenit marca acestei mari personalitati artistice. Pe masura ce sanatatea i se naruia sub efectul bauturii si drogurilor puternice, iar viata ei amoroasa se imbogatea cu inca un barbat violent si abuziv, legenda crestea, netulburata, din sine insasi, iar cantecele ei se umpleau pana la saturatie de emotie pura, sange, dramatism. A murit in 1959, la 44 de ani, de ciroza. Averea ei se redusese la $0.70 in banca si $750 cash. Muzica insa, erupsese deja, se revarsase dincolo de limitele efemerei ei fiinte, iar miiile de la fel de fragile viniluri ramasesera a raspandi in lume amestecul acela sonor de tragedie si tulburatoare umanitate.

Spre marea mea mirare, la cateva ore dupa initierea acestui blog am descoperit ca exista o melodie (probabil dance, habar n-am), intitulata tot Tramvaiul 4. Cantecelul se remarca prin urmatoarele versuri stupide:

Tramvaiul 4...

Refren:
Asta e tramvaiul 4
Se danseaza mambo 4
Asta e tramvaiul 4
Nimeni aici nu-si face patul.

I:Merg pe strada, innebunesc
Simt baietii cum ma privesc
Unul imi face si din ochi
Altul ar vrea sa imi ceara foc.
Toti ma fluiera in cor
Cand in tramvai ma urc usor
Si se imping sa-mi faca loc
Dar eu m-apuc sa dansez cu foc.

Refren:..Asta e tramvaiul 4(x2)

II:Cand din tramvai am coborat
Un stil de dans eu am facut
In graba un telefon am dat
Si-un taxi repede am chemat.
In discoteca m-am oprit
Cu stilul nou ce l-am gasit
Si toata lumea a invatat noul stil:('Tramvaiul 4').

Inghetata de teama unei acuzatii de plagiat penibil, am simtit acuta nevoie de a sari in propria-mi aparare. Sustin sus si tare ca n-am auzit in viata mea de numita Georgia si ca dezaprob vehement, din motive de sanatate si siguranta rutiera, orice fel de dans practicat in interiorul tramvaiului.

Singura explicatie decenta pe care as putea-o gasi, in afara de faptul ca poate frecventam acelasi tramvai, ar fi teza ampla si intortocheata a lui Jung privitoare la inconstientul colectiv. Continuturile acestuia, definite ca arhetipuri, sunt adanc intiparite in fiecare dintre noi si stau la baza unor viziuni comune inexplicabile altfel. Transmise implicit si ereditar, au un caracter universal si reprezinta sursa tuturor emanatiilor culturale si imagistice ale omenirii. De obicei se manifesta in diferite forme, sufera prelucrari metaforice, apar in basme, mituri, legende, etc. Iar in Postmodernia, apar unde te astepti mai putin. Astfel, dincolo de tablia contemporana a Tramvaiului 4 observam intreaga energie a unei imagini primordiale, o incarnare a principiului motoriu sau vehiculul unei transcendente de natura dionisiaca, si in acelasi timp axis mundi, locul unde samanii, bacantele, sau orice alt fel de initiati aleg sa-si desfasoare ritualuri (dansuri, aprinderea de focuri consacrate, fluieratul colectiv), locul unde ascensiunea este posibila si unde reusim cu adevarat a invinge limitele umanului (nimeni nu-si face patul, somnul a fost invins, conditia umana depasita). Revelatia e intr-un final impartasita tuturor, forta motrice a spiritualitatii adunate si insumate propagandu-se la nesfarsit.

In fine, dar cum se pare ca a mea degenerata constiinta a filtrat aceasta intr-un mod sec, prozaic, profan si ingrozitor de utilitarist, imi ramane a ma retrage rusinata, caci sclava a proprie-mi conditii fiind si somnul nevrednicilor dandu-mi tarcoale, mai am doar speranta semnelor din vise si a revelatiilor de maine dimineata, cand ma voi sui iarasi, umil si deloc profetic, in tramvaiul 4. Doar, doar m-oi ilumina.

M-am hotarat azi-dimineata sa-mi fac blog. Am luat hotararea asta in tramvaiul nr.4, si habar n-aveam cu ce dificultati fioroase urma sa ma ciocnesc ulterior. Altfel mi-as fi facut un ceai calmant, as fi privit in zare, m-as fi intins sa-mi trosneasca toate incheieturile si gata! Dar in momentul in care ai, domle, chef sa faci o chestie, devine rusinos, las si anti-feng-shui sa o lasi balta. Chiar daca e greu sa alegi. Intai mi-am facut zambitoare un blog pe blogger.com, caci ma ratacisem pe ceva ce se termina in .blogspot zilele trecute si-mi ramasese-n amintire ca un loc frumos si insorit, numai bun pentru un brand new in ale postatului. Dar pe masura ce citeam alte si alte bloguri recomandate, observam angoasata ca o multime dintre ele erau pe wordpress.com. Care-o fi mai cool? m-am intrebat tremurand pret de jumatate de ora, incercand sa-mi dau seama, cu sufletul meu debutant, de facilitatile fiecaruia. Care-o fi mai trendy? Care-o fi mai popular? Marele meu noroc a constat in faptul ca n-am mai explorat tertze variante, altfel probabil m-as fi aruncat de la etaj, sau as fi reinventat cu succes gazeta de perete. Nelinistea-mi era oricum prea mare, si neglija cras evidenta: tot aia-i, blog sa fie. Intr-un final am rezolvat problema facandu-mi cate un cont in fiecare parte si importand continutul in mod bilateral. Era singura solutie datatoare de liniste sufleteasca.

Problema e insa una de ordin general in a noastra societate, confruntata cu religia omniprezenta a diversitatii consumiste:

Do you like your orange juice organic or regular, with or without calcium, or with minimal or maximal pulp?

How about your toothpaste? Is it the herbal variety with added fluoride, the cavity-busting option with baking soda or the original formula with flavor crystals?

[..]

“The presumption is, self-determination is a good thing and choice is essential to self-determination,” says Barry Schwartz, PhD, a Swarthmore College psychologist and author of “The Paradox of Choice: Why More is Less” (Ecco, 2004). “But there’s a point where all of this choice starts to be not only unproductive, but counterproductive–a source of pain, regret, worry about missed opportunities and unrealistically high expectations.”

Articolul integral: http://www.apa.org/monitor/jun04/toomany.html

Si un discurs al lui Barry Schwartz, pe acelasi subiect:

Tramvai in Bucurestii de altadata (mai multe imagini la http://www.artline.ro/).

Isteria oamenilor in fata noului: 1895, Bristol, Marea Britanie.

Tramvaiul 4 este o superba linie de transport in comun, care traverseaza apoteotic Timisoara de la Nord catre Sud. Se distinge de obicei prin garnitura frumos colorata, vagoanele sale stralucind in nuante puternice de rosu sau verde. Violet + alb, obsesia timisorenilor, este o combinatie rar intalnita aici, ceea ce apreciez sincer. In interior, scaunele prezinta o interfata semiprietenoasa, concretizata intr-un plus bej-lucios, cu model aproximativ ecosez. Gradul de populare al vagoanelor variaza in functie de zi si ora, in general fauna fiind bogata si diversificata ca oferta unui supermarket de renume international. Ca mediu, este prielnic unei multitudini de activitati: zgait pe geam, citit ziare/reviste, facut planul de cumparaturi pe saptamana urmatoare, motait pasnic pe scaun, efort fizic intens datorat eforturilor de balansare echitabila a greutatii, iscalit pe geam, vociferat, iscalit pe scaun, baut cafeaua, telefonat, primit telefoane, iscalit pe unde se mai poate, ascultat conversatii stanga, ascultat conversatii spate-dreapta, scarpinat, dezinfectant manerul usii cu ajutorul unui servel umed din import, etc. Mie personal imi ajuta enorm in obtinerea unui scandalos numar de emanatii cerebrale indigeste, pe care, din motive neintemeiate, am ales a le depozita aici.